Vizită la Tulcea, la aniversarea a 170 de ani de cooperare europeană pe Dunăre și dialog cu echipa locală ANAF.

.

Am marcat astăzi la Tulcea, la invitația reprezentanților mediului instituțional şi academic local, 170 de ani de cooperare europeană pe Dunăre. În 1856, la gurile Dunării, mai multe state au pus bazele Comisiei Europene a Dunării pentru a stabili împreună regulile de navigație pe fluviu. Experiența lor rămâne relevantă pentru România de astăzi: într-o negociere europeană, poți susține mai bine un interes național atunci când găsești parteneri care împărtășesc obiective similare. Aceasta este de altfel şi cheia pozițiilor actuale ale României, din perspectiva finanțelor publice, în mandatele internaționale de reprezentare.

Am efectuat, în acest context, şi o vizită de lucru la filiala ANAF din Tulcea. Este important să aflăm direct din teritoriu problemele specifice, direct de la cei care lucrează cu contribuabilii. Din raportările interne aflăm date şi parametri specifici, însă din discuțiile directe cu echipele din teren aflăm și informații concrete privind parcursul proiectelor, provocări locale specifice sau unde sunt zonele care au nevoie de îmbunățire sau suport central.

Le-am mulțumit colegilor pentru rezultate. ANAF Tulcea se numără printre administrațiile fiscale performante. Echipa a rambursat firmelor 14 milioane de lei din TVA și este la zi cu rambursările, potrivit termenelor procedurale. Pentru o firmă, acești bani înseamnă furnizori plătiți la timp și resurse pentru următorul proiect.

Am întărit local mesajul ANAF de azi, privind lansarea evaluării serviciilor de la ghișee prin intermediul unui cod QR. Este important să utilizăm mijloacele actuale pentru a înțelege perspectiva utilizatorilor direcți ai serviciilor de la ghişeele ANAF: cât au așteptat, dacă au primit răspunsuri clare și dacă au reușit să îşi rezolve problemele specifice. Astfel trebuie evaluată performanța ANAF în toată țara: după cât de bine îşi îndeplinesc obiectivele, dar și după modul în care interacționează şi deservesc contribuabilii

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *