
Cine sunt
Din iunie 2025 dețin funcția de ministru al finanțelor în Guvernul României, fiind responsabil de politica fiscală, gestionarea bugetului și strategia financiară a țării. În această calitate, reprezint de asemenea România în fața instituțiilor financiare internaționale și a principalilor parteneri externi, contribuind la consolidarea credibilității fiscale și a poziției economice a țării noastre.
Activez de peste două decenii în domeniul politicii și al administrației publice. Am crescut într-o familie de profesori, la Onești, unde am învățat respectul pentru educație și pentru muncă. Studiile în științe politice și în administrație publică, ce au inclus o componentă economică solidă, în Berlin și în București, m-au ajutat să îmbin perspectiva națională cu cea europeană.
Cred în transparență, responsabilitate și eficiență în gestionarea banului public. Obiectivul meu este ca România să aibă instituții moderne, finanțe sănătoase și o economie competitivă, capabilă să ofere șanse reale tuturor.
Alexandru Nazare
Ministru al Finanţelor, Guvernul României
Politici
Cum construim o economie românească solidă și competitivă
Responsabilitate
bugetară
Eficiență
administrativă
Transparență fiscală
Stabilitate economică
Inovație economică
Echitate socială
Digitalizare
MESAJUL MINISTRULUI
Alexandru Nazare
Am onoarea de a reprezenta Ministerul Finanțelor într-o perioadă în care România are nevoie de echilibru, transparență și curaj în luarea deciziilor. Cred cu tărie că stabilitatea economică începe cu încrederea cetățenilor, iar misiunea mea este să asigur un sistem fiscal corect, o gestionare responsabilă a bugetului și investiții care să sprijine dezvoltarea pe termen lung.
Prin dialog deschis și măsuri concrete, îmi propun să aduc finanțele publice mai aproape de oameni și să transform ministerul într-o instituție orientată spre nevoile reale ale societății.
Angajament față de Români
Angajamentul meu este să gestionez responsabil finanțele publice, cu transparență și grijă față de români, astfel încât deciziile de azi să aducă încredere și stabilitate pentru mâine.
Priorități ca Ministru
Prioritățile mele sunt modernizarea sistemului fiscal, susținerea investițiilor și garantarea unei economii stabile și echitabile pentru toți.

Angajament față de Finanţele României
Susțin parteneriatul activ cu mediul de business și cu antreprenorii pentru a încuraja dezvoltarea economiei, investițiile și mai multe locuri de muncă bine plătite pentru români.

Reprezentare internațională
Reprezint România la nivel internațional, promovând stabilitatea financiară, și parteneriatele economice durabile și noi oportunități pentru România.

Angajamente pentru viitor
Îmi propun să construiesc un sistem financiar mai eficient, mai transparent și orientat spre dezvoltarea ţării pe termen lung.
Construim un viitor financiar solid
Cred într-un stat care își administrează resursele cu responsabilitate și încredere. Misiunea mea este să asigur un sistem fiscal corect, să stimulez investițiile și să creez condiții pentru o economie stabilă, de care să beneficieze fiecare român.


Stabilitate economică
Stabilitatea economică este fundamentul unei societăți prospere. Prin politici fiscale echilibrate și măsuri de protecție financiară, ne asigurăm că România rămâne rezilientă în fața provocărilor interne și externe. Prioritatea mea este să ofer cetățenilor siguranță, încredere și predictibilitate pentru viitor.
Sprijin pentru investiții
Investițiile sunt motorul creșterii economice. Susțin proiecte strategice care dezvoltă infrastructura, stimulează inovația și creează locuri de muncă. Printr-un cadru fiscal predictibil și acces la finanțare, oferim mediului de afaceri încrederea necesară pentru a construi pe termen lung și a contribui la prosperitatea României.
Responsabilitate fiscală
Responsabilitatea fiscală înseamnă utilizarea corectă și eficientă a resurselor publice. Îmi propun să menținem disciplina bugetară, să reducem risipa și să orientăm cheltuielile către domenii cu impact real pentru cetățeni. Doar prin decizii responsabile putem asigura o economie sănătoasă și sustenabilă.
Rămâi la curent cu activitatea mea.
Investițiile în sănătate trebuie duse la capăt. La „Marius Nasta”, vedem astăzi ce înseamnă un
Deblocăm plățile și investițiile, păstrând în acelaşi timp controlul asupra cheltuielilor. Ordonanța de măsuri adoptată
Prima rectificare bugetară din 2026: mai multe resurse pentru sănătate, investiții și comunitățile locale. Am

Investițiile în sănătate trebuie duse la capăt. La „Marius Nasta”, vedem astăzi ce înseamnă un buget construit pentru rezultate concrete.
Investițiile în sănătate trebuie duse la capăt. La „Marius Nasta”, vedem astăzi ce înseamnă un buget construit pentru rezultate concrete. Am participat săptămâna aceasta la

Deblocăm plățile și investițiile, păstrând în acelaşi timp controlul asupra cheltuielilor.
Deblocăm plățile și investițiile, păstrând în acelaşi timp controlul asupra cheltuielilor. Ordonanța de măsuri adoptată astăzi în Guvern răspunde unor urgențe concrete ale acestui final

Prima rectificare bugetară din 2026: mai multe resurse pentru sănătate, investiții și comunitățile locale.
Prima rectificare bugetară din 2026: mai multe resurse pentru sănătate, investiții și comunitățile locale. Am publicat în transparență decizională proiectul primei rectificări bugetare din acest

Predictibilitatea pentru mediul de afaceri începe cu disciplina fiscal-bugetară.
Predictibilitatea pentru mediul de afaceri începe cu disciplina fiscal-bugetară. Iar dezvoltarea economiei reale trebuie să fie prioritatea noastră comună. Am participat ieri, la Palatul Victoria,

Deficitul bugetar scade cu 1,5 puncte procentuale din PIB în primele 9 luni din 2026, de la 5,31% la 3,81%.
Deficitul bugetar scade cu 1,5 puncte procentuale din PIB în primele 9 luni din 2026, de la 5,31% la 3,81%. Execuția bugetară la septembrie s-a

Intervenție azi la Digi24 despre situația la zi a finanțelor publice și evoluția deficitului bugetar.
Intervenție azi la Digi24 despre situația la zi a finanțelor publice și evoluția deficitului bugetar, în contextul procesului de consolidare fiscală început anul trecut. România
