Bugetul pe 2026 a fost adoptat. România îşi respectă angajamentele şi ținteşte, cu precauție, consolidarea fiscală şi stabilitatea economică, într-un context global volatil.
Am reuşit, după o săptămână intensă în Parlamentul României şi după peste 3 luni de discuții şi negocieri cu partenerii de coaliție, adoptarea bugetului de stat pentru 2026. Nu a fost un proces simplu. Spre deosebire de modalitatea de construcție şi adoptare a bugetelor din anii trecuți – fără dezbateri reale, la finalul cărora toți negociatorii erau aparent mulțumiți, cu costul unor dezechilibre structurale în arhitectura bugetului -, de data aceasta au existat dezbateri reale. Iar rezultatul este un buget corect și într-adevăr responsabil.
România este singurul câştigător al votului de azi. Cel mai important este că am ajuns la o soluție funcțională, care să nu genereze blocaje instituționale.
Dincolo de dezbaterea politică, miza reală a acestor zile a fost una economică. Riscurile unor noi tergiversări în procesul de adoptare puteau însemna întârzieri în investiții, blocaje la nivelul autorităților locale, presiune pe programe esențiale și o scădere a încrederii în economie. Am evitat toate aceste costuri, prin dialog, negociere şi focus pentru identificarea justelor măsuri.
Bugetul adoptat nu este despre cine câştigă, ci despre ce permite bugetul mai departe:
continuitatea investițiilor publice și a proiectelor mari de infrastructură
accesarea accelerată a fondurilor europene, inclusiv PNRR
menținerea țintei de deficit și a direcției de consolidare fiscală
funcționarea stabilă a instituțiilor și programelor publice
În același timp, bugetul pentru 2026 transmite un semnal clar de responsabilitate către mediul economic și către partenerii externi: România rămâne un stat predictibil, capabil să își gestioneze finanțele într-un context dificil.
Cadrul economic rămâne unul complex, cu incertitudini externe și presiuni interne. Tocmai de aceea, disciplina bugetară și predictibilitatea sunt esențiale în perioada următoare.
România are nevoie acum de stabilitate, consecvență și decizii responsabile. Acesta este singurul cadru fezabil în care trebuie să continuăm.

