Astăzi, în ședința de Guvern, am adoptat noua rectificare bugetară

ședința de Guvern

Astăzi, în ședința de Guvern, am adoptat noua rectificare bugetară, un pas necesar de consolidare fiscală pentru finalul de an. Ținta de deficit de 8,4% rămâne intactă, iar obiectivul principal rǎmâne asigurarea sustenabilității finanțelor publice.
Această rectificare înseamnă o redistribuire corectivă între ministere. Concret, am mutat resursele de unde nu s-au consumat, acolo unde nevoile sunt reale și urgente.

De ce a fost necesară această decizie azi?

Am reașezat bugetele ministerelor pentru a reflecta noua structură a PNRR. Am simplificat procedural transferul fondurilor (din împrumuturi în granturi) prin notificări. Acest lucru permite plăți rapide, fără birocrația actelor adiționale, accelerând implementarea proiectelor europene.

Asigurăm fondurile necesare pentru plata integrală a asistenților personali și a indemnizațiilor pentru persoanele cu handicap grav, acoperind creșterea numărului de beneficiari și sprijinind astfel autoritățile locale.

Am direcționat banii pentru a stinge datoriile care s-ar fi acumulat la Ministerul Sănătății și Ministerul Transporturilor la final de an, pentru asigurarea cheltuielilor referitoare la derularea programelor de sǎnǎtate și a unor servicii esențiale de transport.

Finalul de an aduce, tradițional, cea mai mare presiune pe cheltuieli. De aceea, am construit această rectificare cu prudență. Corectăm, reașezăm și consolidăm finanțele publice, asigurând în același timp buna funcționare a statului și respectarea angajamentelor față de români și față de partenerii internaționali.

Accentul în următoarea perioadǎ va fi pe asigurarea cofinanțărilor necesare pentru plata facturilor aflate în procesare la nivelul ministerelor, în vederea atragerii fondurilor europene si asigurării fluxului de bani fără impact pe deficit. Așa putem crea premisele pentru o creștere economică sustenabilă.

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *